Aplicatia 6.1 Patagon® - Voina

15 - 16 noiembrie 2008

Text: Bianca Moga

Viata e plina de surprize! E un lucru dovedit chiar de catre mine.  Nu sti niciodata ce-ti rezerva ziua de maine, nu sti daca o sa fie una senina, in care te trezesti bine dispus, cu chef  de nebunii, sau una posomorata, in care preferi sa ramai sub plapuma, sa ti se vada doar ochii si sa te rogi sa treaca cat mai repede. Am sa va spun pe scurt cate ceva despre mine. Nu ca v-ar interesa, dar in felul asta mai umplu 2, 3 randuri. :P Sunt foarte friguroasa de fel, iar daca ar fi sa aleg intre mare si munte, as alege clar MAREAAA!!  Pe scurt.. nu mi-a placut niciodata muntele, zapada sau peisajul lacustru de iarna. Dar am invatat niciodata, sa nu spun niciodata!

 

 Astfel, m-am inscris la scoala de ghizi Patagon si am fost in prima aplicatie la cabana Voinea, in M-tii Iezer Papusa. Dupa o noapte alba, petrecuta cum se cuvine si cum nu se cuvine, am ajuns la 7 dimineata, la statia de metrou Izvor, unde ne am dat intalnit cu restul “echipajului”. E drept !! Nu am ajuns prima, dar nici ultima. Am plecat cu autocarul in numar de 39 (dak nu ma lasa memoria) si am facut in jur de 3 ore. Prima oprire am avut-o in Pitesti la Mc de unde ne-am aprovizionat fiecare dupa bunul plac.

 

Pe drum, care mai de care mai atent la colegul “din stanga”, sfiosi si stangaci in incercarea de a ne face cunoscuti prin prezenta, glume sau de ce nu , chestiuni de “oameni maturi”. A fost o adevarata provocare de a ne prezenta orasul din care provenim, nu pentru ca n-am fi fost in stare sa spunem 2/3 cuvinte, ci pentru simplul fapt ca parea ciudat de a bombani cu rost sau fara, in fata unor persoane pe care le-ai vazut pentru prima data in viata ta. Majoritatea erau din Bucuresti, dar mai populat decat acesta a fost orasul Braila, chiar facandu-se un spirit de gluma pe seama lui. Foarte hotarat si cu un iz de o “spontaneitate debordanta”, luase microfonul si se facuse “lumina”: “Eu sunt din Bucuresti, dar am sa va prezint orasul Braila .” J -mda.. e vorba de Cappy. Cu totii eram nerabdatori sa ajungem la destinatie si sa vedem ce surprize ne asteapta. Stand in spate, am luat parte la repertoriul “oficial” al scolii de ghizi, unde s-a cantat atat imnul specific, cat si alte cantece bine cunoscute ( de unii, nu de toti) ... S-a jucat inclusiv mima, iar Andreea ne-a pus mintea la contributie prin micile “jocuri de cuvinte”, facand pe micii detectivi.

 

Intrand in respectiva vale, am realizat ce inseamna a fi pasionat de natura si in special de munte. Cred ca m-as putea obisnui, mi-am spus in sinea mea ! :D E foarte adevarat ca la prima vedere m-a speriat cabana, la modul impropriu, de 1 stea, stea care la o adica parea “stangace”, -“Sa cad, sau sa nu cad?!” ;))) am coborat din autocar, am tras aer adanc in piept si am inspectat cu privirea imprejurimile- cabana, asfalt, parcare, autocar, autocar, verdeata, arbusti, brazi, rau, padure ..... “Si uite asa as vrea sa mor ! “ :P.  Dupa care a urmat  impartirea camerelor. Unii se cunoasteau, altii erau cuplati, iar restul se descurcau cum puteau. A fost o mica neintelegere deoarece initial trebuia fiecare sa stea in camera de 2 persoane, dar dat fiind faptul ca  am ajuns ultimii (dupa un autocar plin ochi cu copilasi), a trebuit sa dormim mai multi intr o camera, ceea ce pana la urma n-a fost rau deloc. Dupa ce ne-am ales “cu grija” partenerii de camera, sau ei pe noi, am despachetat, ne-am facut comozi, si fiecare si-a vazut de treaba, fie inauntru, fie pe hol. De la ora 13 pana la 14 jumate, daca nu ma insel, am avut dezlegare “la peste” (glumesc J), iar apoi  ne-am adunat cu totii in fata cabanei si am strans lemne pentru focul de tabara, care-si facuse simtita prezenta chiar din “episoadele” anterioare.

 

            Buuun! Am terminat si cu lemnele, la care unii au tras chiliu`, s-a facut ora 15 si am plecat spre cabana Cuca. Am parcurs un traseu de 8 km dus-intors, in care ne am pozat, am ras si am admirat privelestea. De asemenea, am vazut barajul si pe Alex cocotandu-se pe stanci. Fiind prima aplicatie, nu am mers in monom, ceea ce ne-a facut sa ne tresalte inima de fericire. Am ajuns la respectiva cabana, am baut o cana de ceai fierbinte, pentru a realiza ca we are still alive si in cele din urma am intrat inauntru, grabindu-ne sa prindem un loc jos, fiind foarte atenti la accidente pentru ca surse de lumina nu prea existau. Am cantat putin, am schimbat anumite pareri cu cabanierul care parea un om foarte de gasca, iar pe inserate am luat o usor “spre casa”. Cand am realizat ca incepea sa se innopteze de-a binelea, ce tu pas, ce tu povesti, am inceput sa facem intrecere care ajunge primul. Deoarece foarte putini aveau frontiere, a trebuit sa mergem mai grupati si sa fim atenti unde punem piciorul, fiind foarte multe denivelari si pe alocuri, apa inghetase.

 

            Cu totii am fost bucurosi  cand ne-am vazut intrati in camere, la caldurica. Unii s-au riscat si au facut dush, altii s-au bagat in asa numitul “restaurant”, iar eu personal, l-am innebunit pe Marian  tot drumul cu zacusca lui premiata la radio, care s-a dovedit a fi foarte gustoasa intr-un final, pentru ca s-a terminat extrem de repede. Retin ca am adormit instantaneu si am fost trezita in jurul orei 7  sa particip la jocurile din camera de alaturi: baba-oarba si matele incurcate, la care nu excelez de fel. Inainte de asta, populatia s-a adunat la focul de tabara, strans cu greu, si au cantat la chitara, melodii destul de cunoscute: Copilita fara minte, Domnisoara Domnisoara, Hei Tramvai. Problema a fost ca multi din cei noi nu stiau versurile.. .deh...! Inceputul e mai greu, la fiecare dintre noi.

 

Pe la 12 am dat stingerea, fiind foarte obositi, nu neaparat din cauza traseului, cat si datorita aerului de munte, deoarece a doua zi o luam de la capat.  Am mai povestit putin in camera si cam asta a fost. Dimineata  la 8 fara 5  Andreea ne-a dat trezirea si a trebuit sa executam 20 de minute de incalzire afara, unde nu erau tocmai 20 de grade . 

 

            A urmat micul dejun, ce a constat dintr-o omleta, putin unt cu gem si ceai, pe care Marian l-a colectat de la fiecare dintre noi ;)) (sa nu-i spuneti ca v-am zis) :P. Cursul 2 l-am tinut intr-o camera in care, spre surprinderea mea, am incaput toti 39. Unii au venit dotati cu pix si agenda, iar ceilalti fie au imprumutat, fie si l-au copiat in sapatamana urmatore. Pana la ora 12 cand trebuia sa parasim camera, ne-a mai ramas putin timp liber, timp in care baietii au jucat fotbal, iar fetele volei. Nu neaparat in ordinea asta. Am ramas uimita cum treceau “vitejii” raul desculti, simtind la propriu un fior de gheata pe sira spinarii. Ne parea rau ca plecam, dar ce-i frumos nu dureaza mult, deci am revenit cu picioarele pe pamant si ne-am mobilizat, strangandu-ne intr-un final langa autocar. Spre deliciul meu, muzica anilor `80 `90 era in perfecta armonie cu atmosfera ce mistuia printre randuri. Unii si-au prezentat orasul sau judetul in engleza sau franceza, pentru Julia, iar altii  au tras chiuliul. Ce sa mai ?! Oboseala si aerul rece ne-a pus capac! De asemenea, am vizitat Ansamblul Medieval Negru Voda si mausoleul Mateias.

 

            Ajunsi in Bucuresti, autocarul ne-a lasat exact din locul de unde ne-a luat, fiecare asteptand sa-i vina randul la bagaje pentru a se desprinde usor de atmosfera feerica si intrand in zopa crepusculara a Micului Paris. Majoritatea am luat metroul si ne-am luat la revedere, cu speranta ca ne vom revedea la urmatoarea aplicatie, mult mai increzatori si entuziasti. Sa ne auzim cu bine in urmatoarea aplicatie!!!

 

Comentarii (0)