Capitolul 7.7 Patagon®:

                                 
                                                                   Folea, satul Pestera
 
                                                                   3-4 Octombrie 2009

                             Articol de Niculae Teodor

---

 “Astazi urmeaza sa plec” mi-am zis in gand. Afara era inca intuneric. Rucsacul era dornic sa urce, m-am imbrcat si am plecat. Am ajuns la gara. Pe peron m-au intampinat Razvan si Amos. Foarte repede au inceput sa apara si alti muntomani, iar micutul nostru grup a inceput sa creasca. In ciuda conditilor meteo din Bucuresti noi eram dornici sa mergem la munte. Ne-am urcat in personalul de sase si cu noi am adus si veselia unei alte aplicatii care avea sa fie una reusita. Fiecare avea locul lui dar nimeni nu avea stare, febra muntelui ne cuprinsese deja pe toti. Un scartait usor si trenul a inceput sa se miste. In dreapta mea statea Mara, iar pe scaunul din fata mea era Banderas. Pentru a omori plictiseala am inceput jocurile de carti. Am format echipe si cartile s-au taiat.

Pe geamul vagonul se izbeau picaturi de ploaie. Dar nimeni nu lua in seama vremea de afara sau sa se gandeasca ca poate asa va fi si la munte. Timpul a zburat ca un fum, prinsi de distractie nu am observat ca am ajuns in Brasov. Din Brasov am schimbat trenul spre Zarnesti. Drumul a fost scurt. In Zarnesti ne-a intampinat un oras mult prea mic peentru a-i spune orasel, cu case vechi si oameni care poate nu ar fi dat pentru nimic viata lor de acolo pentru un loc mai bun.

 Am pornit pe drumul spre victorie! Incet, incet am inceput sa ne departam de Zarnesti. In stanga si in dreapta se ridicau muntii. Ajuns la fantana lui Botorog, stiam ca ne apropiem de satul Pestera. Ploaia se oprise, iar soarele incepuse sa isi arate cateo raza prin plapuma de nori. Drumul se intindea in calea noastra si parea sa nu se mai termine in timp ce pasii grei calcau urmele de ploaie prefacute in noroi. Casele aruncate pe dealuri apareau in cale ca niste movilite ce dormeau sub ocrotirea padurii

 Timpul a trecut repede, iar dupa 2 ore de mers am ajuns la cabana Folea din satul Pestera. Gazada ne-a primit cu zambetul pe fata si ne-a invitat in cabanuta de lemn carea avea sa ne ocroteasca pentru o noapte. Cabana era simpla si foarte rustica. Timp de o ora jumate ne-am odihnit, am mancat si am cantat. La indemnul lui Ravan am strans din nou grupul si am plecat spre pestera Liliecilor, obiectivul pentru care venisem. Echipati cu frontale am plecat in pas alert caci avea sa vina noaptea.

 Acum eram cel mai aproape de una dintre cele mai minunate creatii ale naturii. Pestera Liliecilor se afla situata in partea de NV a Platformei Branului, in cadrul culoarului intramontan Bran - Rucar, la o altitudinde de cca. 950 m. Este dezvoltata intr-un martor de eroziune calcaros, langa Paraul Valea cu Calea, afluent al Vaii Sbarcioara. Prezinta o lungime de 162 m si o inaltime de 1,2 – 8 m, fiind formata dintr-o singura galerie, orientata N-E. In ciuda suprafetei reduse, de numai 1 hectar, prezinta o importanta speologica si biospeologica deosebita, ea adapostind cateva colonii de lilieci, specie protejata atat in Romania cat si in Europa, acest lucru determinand si instituirea ei ca rezervatie speologica

Ajunsi la intrarea in pestera ne-am echipat cu frontalele si impreuna cu Cappy am intrat spre adancurile necunoscutului sfidand linistea sacra ce domnea in pestera. Eram primul grup de 10 persoane, primii 10 curajosi care s-au avantat in noroaiele din pestera. Din pacate explorarea a fost una scurta deoarece din cauza ploilor pestera era plina de noroi ce facea ca deplasarea noastra sa fie practic imposibila.

 Noaptea se lasase peste munte, acum trebuia sa strabatem drumul acela inapoi spre cabana. Intr-un final obositi si plin de noroi am ajuns “acasa”. In noaptea neagra linistea isi canta tacearea in timp ce luna isi arunca cate o privire printre norii care incepusera sa dispara.

 La cabana am fost intampinati cu faimosul bulz: mamaliga cu branza de burduf si cascaval, pregatite de gazda noastra dupa traditiile locului. Seara s-a terminat in chicote si hohote cu jocuri de carti, povesti de groaza, chitara si multe veselie. Stiam ca a 2-a zi urma sa plecam. Dar atunci eram doar noi, acolo si doar asta conta.

 Cu primele raze de lumina am primit desteparea, programul era scurt trebuia sa prindem trenul. Intr-un pas putin alert si apasat am pornit spre Zarnesti. In urma noastra ceata s-a lasat pe munte, iar brazii s-au posomorat ramanand in urma regrete si un mic suspin dar stiam  cu fiecare pas pe care il faceam ca voi reveni curand.

 Ajunsi in tren, veselia a revenit iar gandul ca ma intorc in Bucurestiul patat de atata mizerie a inceput sa ma apese dar stiam ca intr-o zi o sa ma intorc iarasi la munte si asta era tot ce mai conta.

Comentarii (3)