Capitolul 7.7 Patagon®:

                                 
                                                              Masivul Iezer -Papusa, Survivor CucaLand - Revansa
 
                                                                                          24-25 Octombrie 2009

A venit iarasi sambata cu soare… soare de munte. Adormiti si veseli ne-am intalnit din nou, puii de Patagon si mai marii exerimentati Patagoni, pentru a vedea cu ochii nostri locurile in care s-au dus vestitele lupte dintre vikingi si tigani. Oare nu stiti cine sunt vikingii? Sau tiganii? Cum sa nu! Toata lumea stie… numai ca familia Patagon stie ceva mai multe.

De-a lungul noii aventuri, am fost pusi in fata mai multor incercari carora li s-au gasit, bineinteles, solutii patagonesti.

Inchipuiti-va problema propusa. Se dau 21 de patagoni echipati cu ruscsaci si voie buna. De asemenea se utilizeaza un microbuz de 15 locuri..pe scaune. Se cere sa patagonii sa ajunga la poalele muntilor Iezer-Papusa, mai exact la cabana Voina, ca de acolo se descurca ei. Solutia… ei bine, la astfel de momente trebuia sa fii de fata ca sa intelegi adevarata solutie, dar asa se spune ca se formeaza marile prietenii… prin apropierea oamenilor.

Ajungem noi repede la cabana Voina, si, profitand de prilejul bun pentru o supa calda inainte de expeditie, de acolo am inceput marsul in forta. Eram cu totii incantati de ce gaseam in jurul nostru, ne bucuram de aerul atat de curat si proaspat pe care-l respiram, soarele ne alinta cu razele-i calde si copacii isi scuturau mantia de frunze multicolore. Pe fetele noastre citeai doar bucurie.

Parca pe nesimtite a trecut timpul, cu totii povesteam, glumeam si am si ajuns la faimoasa cabana Cuca, ce urma sa ne fie adapost peste noapte… credeam noi. Instructiunile au fost clare, program de voie jumatate de ora si apoi, mergem pe campul de batalie. Dar se simtea nerabdarea de a ajunge acolo chiar de dinainte de a intra in cabana.

Am observat un lucru in toate aceste excursii care sunt atat de benefice: timpul trece extrem de repede atunci cand esti inconjurat de oameni veseli, alaturi de care te simti excelent, iar in preajma noastra e doar minunatia naturii.

Si pornim prin padure spre locurile mult-asteptate. Surpriza vine de la Cappy ce incepe sa ne povesteasca felul in care ne vom petrece timpul pana la intoarcere. Somnul era optional si pur intamplator. Ne-am impartit in cele doua echipe legendare, vikingii, condusi de Cappy si tiganii in frunte cu al lor Bulibasha – Sorelinho BurtaLata pentru cunoscatori.

A inceput competitia. Ce trebuia facut mai intai: sa strangem lemne, sa amenajam adaposturile avariate, sa aranjam vatra pentru focul ce avea sa ne incalzeasca toata noaptea; stiam cu totii ca victoria va depinde de fiecare amanunt. In tabara tiganilor, Sorel s-a apucat sa aranjeze adapostul, si ne-a spus sa adunam lemne, pentru ca pe noapte va fi mult mai greu, daca ramanem fara ele; noi, restul tiganilor am pornit in cautare si in 5 minute apare Whisky tragand un trunchi de brad, mai mare decat el. A fost pus la loc de cinste, ca parte din zidul de aparare al taberei pe timp de noapte..numai sa’ndrazeasca vreun viking sa se apropie – acum nu mai mentionam faptul ca ne impiedicam de el de fiecare data cand voiam sa iesim pe acolo din tabara… detalii! Adi a insfacat toporul si s-a dus pe cealalta parte a raului sa caute lemne, si trebuia gasita si cetina de brad sa facem acoperisul si sa tapitam interiorul adapostului. Aici Mara si Rares s-au intrecut la cataratul prin brazi pentru a le taia crengutele.

Nu ne-am putut abtine si am mers si in vizita de recunoastere la tabara vikingilor – daca ne-am fi gandit de atunci sa memoram unde era raul si cum puteam trece printre paraiase pana la tabara lor… nu am mai fi facut balaceala in timp de noapte, dar a facut parte din farmecul competitiei.

Se lasase seara, asa ca am mers inapoi la cabana, am mancat si ne-am pus pe somn pana in miez de noapte… cand avea sa se scrie din nou istorie.

Pe la 11 se da trezirea: echiparea si la drum! Ajunsi afara, vedem cerul in toata splendoarea lui..puzderie de stele se ingramadeau pe fiece bucatica de cer. Dar luna nicaieri. Desi noi speram sa ne putem ajuta de lumina ei. Trebuia sa folosim alte talente.

Ajunsi la adaposturi s-a facut focul si s-au stins singurele doua frontale ale conducatorilor de plutoane. Incepeau momentele palpitante: Sorel deja voia sa plece in recunoastere, i-a luat pe Rares si Wisky si au pornit. Din cate ne-au povestit, Rares a fost cel mai putin norocos, Teo l-a descoperit folosind un toiag… pe spatele lui… a ramas consemnat in tabara 30 minute, timp sa gaseasca noi strategii. Noi, fetele intretineam focul, toate eram cu ochii pe steaguri, si Mihaela nu discuta cu tine pana nu te dadeai la o parte ca sa vada unul dintre steaguri. Delia mica se asezase strategic intre celelalte doua steaguri, ca niste Cerberi erau fetele, nici tipenie de om nu se putea apropia.

Am zis sa vizitez si eu tabara vecina, nu stiam ce inseamna, ce presupune si ce-o sa iasa. A fost palpitant, simteam cum imi bate inima mai tare, nu-mi mai era deloc frig si incetisor, mergand pe langa rau, m-am apropiat de tabara. Deja vedeam steagurile, fetele vikingilor, la fel de aprigi pazitori. Sa incerc o apropiere prin mersul piticului..dar fetele hotarate, Delia si Oana au venit la fix; mi-au zis data viitoare ar fi bine sa iau o haina inchisa la culoare. Profitand de apropiere, am tras cu ochiul in tabara lor, oare cine lipseste? Dar m-au expediat repede, urma sa aflam cine lipsea chiar din baza noastra.

Primul curajos la steagurile tiganilor a fost Teo, care s-a “strecurat” prin mijlocul taberei noastre, isi sapase groapa pana in adapost..si tasnind dintre Mara si Rares..care erau in adapost, a vrut sa ajunga la steaguri. Am ras cu totii de incercarea lui, ne-a luat prin surprindere, e adevarat, dar nu a reusit sa fuga neobservat cu steagul; chiar daca a ajuns la el, a fost observat din plin de dinainte.

Intre timp tiganii tot incercau abordarea steagurilor vikinge si se returnau ingandurati ca nu se pot apropia de ele, ca sunt prea strasnic pazite. Sorel ne-a povestit cum a pandit steagul la doar cativa centimetri de el, dar tot a fost descoperit pana la urma. Cum a stat ascuns sub o buturuga in asteptarea momentului de neatentie prielnic pentru un atac..dar n-a fost chip.

La intoarcerea lui Adi din tabara vikinga, l-a descoperit pe Cappy care se apropia ca o felina de tigani. Eu cu Sorel pazeam tabara sprijiniti de un brad cand i-am vazut pe amandoi ca se apropie veseli. Am mai stat noi un pic de vorba, iar Cappy a vrut sa incerce doar sa vada daca ar putea fura steagul. A fost un spectacol, cel putin pentru mine, cum rar mai vezi. Era ca o umbra Cappy, sarpele facea zgomot pe langa el; inainta incet, dar calm si sigur, era una cu pamantul si mai avea extrem de putin pana la steag. Mihaela si Whisky, care erau de garda la respectivul steag nu presimteau nimic. Apoi Cappy s-a confruntat cu bradul-capcana adus de Whisky in ajun, fara frica si fara graba a trecut si de el venind la o intindere de brat de steag. Credeam, si sincer chiar speram, ca va reusi. Dar dintr-o data il vedem ca se ridica si vine spre focul din tabara. Whisky si Mihaela imediat reactioneaza, uimiti si ei de cat de aproape era. Venim si noi repede sa vedem ce s-a intamplat. Saracul Cappy, statuse aproape intr-un paraias in ultima parte a pandei si i-a fost teama sa nu ude pana telefonul. Stand in picioare, efectiv curgea apa din el ca dintr-un butoi..si cu toata aceasta agitatie, cineva era la panda..a profitat de momentul lui Cappy si a avut toate sansele sa fure steagul, daca Rares nu ar fi fost pe faza. Banderas s-a folosit din plin de neatentia noastra si chiar ar fi reusit, abia in ultimul moment a fost zarit. Si el, la fel de ud ca si Cappy, statuse la panda de mai bine de 2 ore, incercand sa se apropie de adapost. Eram fascinata de rabdarea lor.

Noi ne pusesem sperantele in Delia mica ce plecase de ceva vreme in ofensiva si parca o si vedeam venind invingatoare ca de fiecare data.

Intre timp se lasase frigul, deja incepusem sa ne simtim obositi si ne incalzeam mai mult langa foc. Dintr-o data, lui Whisky i se pare ca lacul din fata noastra s-a marit si s-a dus hotarat sa vada ce se intampla…cand colo, ce sa vada, Catalin era la panda de ceva vreme si l-a descoperit fara intentie.

S-a intors si Delia, dupa o panda prelungita, in care incercase sa desprinda steagul din locul in care fusese fixat, dar fara succes. Parca era cimentat. Concluzia tuturor a fost ca era imposibil sa se fure vreun steag din vreunul dintre adaposturi. Dar incercarile au fost cu adevarat demne de toata lauda si admiratia.

Dupa aceasta, cativa dintre noi am primit permisiunea sa ne intoarcem in cabana la caldura, la haine uscate si la binefacatorul somn. Ceilalti au decis sa ramana pana la zi la adaposturi.

A doua zi, la 8 jumatate s-a dat trezirea, cu anuntul ca in jumatate de ora se urca la stana, cine vrea sa mearga. Asa ca ne-am imbracat repede, am mancat si eram gata de o noua aventura. Am urcat incetisor, si cand am trecut limita padurii, muntii Iezer ne priveau aratandu-ne crestele lor inzapezite. Cerul era de un albastru pur, atat de senin incat nu ai putea crede ca a exista vreodata un nor acolo. Peisajele care ne inconjurau erau de nedescris, iar cand in sfarsit am ajuns pe culme..am ramas fara cuvinte. In fata noastra erau Muntii Piatra Craiului, in dreapta se intrezareau Muntii Bucegi in ceata si lasasem in spate Muntii Iezer, in stanga urmand culmea lunga a masivului cu acelasi nume, Iezer-Papusa. Oriunde te intorceai, culmi si creste ce te fascinau.

Pe drum cu totii povestisem cum am petrecut noaptea, fiecare tabara isi descria intamplarile si cu totii ne amuzam de cele traite. La un moment dat, ramasesem si fara apa si mare ne-a fost bucuria cand am gasit zapada pe culmea unde am ramas la popas. Eram bucurosi de fiecare clipa care se scurgea si nimic n-ar fi putut strica toata aceasta stare de bine ce pusese stapanire pe noi toti.

Astfel s-a mai incheiat o aventura Patagon, din care nu au lipsit provocarile, incercarile, reusitele si mai ales, distractia. Asteptam cu nerbdare noile surprize le acestor excursii care duc iniante tot ce e mia frumos din gandurile noastre.  

                     

Comentarii (5)

Bravo!
scris de Niculae Teodor, November 06, 2009

Imi place cum ai povestit si m-am amuzat copios cand am citit numele lu' bulibasha )

...
scris de Andreea Oprea, November 06, 2009

nota 10

...
scris de vikinga - delia :), November 06, 2009

FELICITARI! e super
Mi-a placut in special fragmentul cu sirul problemei "Inchipuiti-va problema propusa. Se dau 21 de patagoni echipati cu ruscsaci si voie buna. De asemenea se utilizeaza un microbuz de 15 locuri..pe scaune..." ca sa nu mai zic de confruntarea dintre tabere.

...
scris de delia, November 06, 2009

si am uitat sa mentionez ca si pozele au fost alese pe masura si au reusit sa surprinda atmosfera

Felicitari Zorro!
scris de Bulibasha Sorelinho BurtaLata, November 09, 2009

Acum stim de ce purta Zorro masca, era tigan