Hanul lui Manuc.

In zona străzilor de astăzi, Lipscani şi Stavropoleos, se aflau multe hanuri, care au apărut datorită dezvoltării comerţului în Bucureşti între secolele 16 - 19. Puţine dintre acele hanuri au trecut testul timpului; printre cele, care există şi astăzi se numără "Hanul Teiului", construit în 1833 şi Hanul lui Manuc, ridicat în 1808 de un armean înstărit -Emanuel Mârzaian - numit de turci "Manuc Bei". Se spune că Manuc, un aventurier bogat dar şi negustor şi om politic, era proprietarul unei averi fabuloase, formată din bani, bijuterii, case, magazine, moşii şi chiar munţi. După 1812, de frica turcilor, a fost nevoit să părăsească ţara şi ajuns în Franţa s-a integrat în înalta societate a Franţei. Acolo deţinea un palat şi era considerat cel mai elegant străin din Paris. Cunoştea bine 12 limbi străine, şi avea multe aventuri "de dragoste". Dar, cea mai senzaţională poveste despre el, menţionată şi în presa de atunci, a fost un act de caritate cei 100.000 de FF, pe care i-a câştigat într-o noapte la un joc de noroc, i-a dăruit săracilor. Turcii i-au cerut lui Napoleon I să-l dea pe Manuc în mâinile lor, dar Manuc - Bei a aflat despre acest plan de la prefectul Parisului - Fonche, duce de Otranto - şi a fugit în Rusia. După câţiva ani a fost otrăvit acolo.

Hanul lui Manuc, una dintre cele mai frumoase construcţii din Valahia păstrată până astăzi, se întinde parţial peste teritoriul unde se afla pe vremuri Curtea Domnească Veche. Terenul a fost cumpărat de Manuc la licitaţie şi se afla în centrul comercial al oraşului. Străzile din zona hanului poartă numele comercianţilor, care îşi desfăceau marfa acolo, de exemplu Lipscani - negustori a căror marfă era adusă din Leipzig -, Gabroveni - negustori care aduceau îmbrăcăminte din Gabrovo -, Covaci - fierari, etc. Pe vremuri, Hanul lui Manuc era locul de întâlnire şi odihnă al negustorilor. Hanul era cunoscut şi pentru zgomotul, mizeria şi numărul mare de căruţe. Mulţi călători, chiar dacă nu poposeau acolo, se opreau numai pentru a arunca o privire spre curtea pitorească, porticurile deschise din interiorul hanului şi dormitoare.

în lucrarea sa, "Istoria Bucureştiului", profesorul C-tin C. Giurescu a realizat o descriere vie a Hanului lui Manuc. "în curtea şi pe coridoarele hanului se poate vedea o combinaţie remarcabilă de tipuri umane şi obiceiuri, de exemlu negustori care vin din toată lumea, chiriaşi de căruţe, oameni de la oraş, preoţi, ţărani, ţigani, care vorbesc, se tocmesc, se ceartă. Hanul are o curte interioară, unde căruţele venite de la Braşov şi caravanele trăgeau şi plecau de-acolo. Clădirea avea un singur etaj şi pivniţe mari. în interior, pe toată lungimea, parterul şi primul etaj aveau porticuri deschise, sprijinite de piloni de lemn, printre care se deschideau arcade. Accesul la etaj era asigurat de două scări de lemn. în camerele de la parter erau cazaţi călătorii, care poposeau la han pentru un timp scurt, iar la etaj, cei care zăboveau pentru o perioadă mai lungă. în exteriorul hanului existau multe magazine, unde se vindea o marfă foarte variată, printre care covoare turceşti la un preţ avantajos sau cele mai bune parfumuri aduse din Londra şi Paris. La Hanul lui Manuc au avut loc discuţiile preliminare cu privire la Tratatul de Pace, care a pus capăt războiului ruso - turc dintre anii 1806 - 1812 (când Moldova a fost nevoită să cedeze Rusiei Basarabia).

în 1842, Primăria Bucureştiului şi-a stabilit birourile principale la Hanul lui Manuc. în jurul anului 1880, hanul avea o sală unde se jucau piese de teatru. Tot aici s-a desfăşurat primul spectacol de operetă din România.

înainte de intrarea României în primul război mondial (între 1914 - 1916), sala "Dacia" de la Hanul lui Manuc găzduia întâlniri, la care luau parte mari personalităţi de la acea vreme Nicolae Filipescu, Tache Ionescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Octavian Goga. Aceştia cereau guvernului intrarea României în război alături de puterile Antantei pentru a elibera Transilvania şi Bucovina.

în prezent, Hanul lui Manuc şi-a păstrat în mare parte vechiul stil şi a fost transformat într-un hotel cu un restaurant, o pivniţă pentru vinuri şi o cofetărie. Şi astăzi sunt multe magazine în exteriorul hotelului. Când intri în curtea interioară păşeşti pe un pod de stajar şi astfel îţi poţi crea o imgine asupra străzilor Bucureştiului din secolele 16 şi 17. Hanul a fost restaurat de mai multe ori, în anii 1848, 1863, 1966-1970, şi recent între 1991 - 1992, păstrându-se vechea structură.