Capitolul 8.1. – Ski and Board - Azuga

5 – 6 decembrie 2009

articol de Delia Mirea

De la ultima aplicaţie timpul parcă a zburat şi s-a pierdut în discuţii interminabile despre noile porecle (Banderas, ZoRRo şi RENbo, dacă nu v-aţi familiarizat cu ele), despre minunatul apus de Soare şi despre frumoasele momente imortalizate cu iscusinţă de Bălănel. Cu bune şi cu rele s-a mai încheiat un episod din istoria Patagonului, dar cu aplicaţia despre care urmează să vă vorbesc, începe un nou capitol, al 8 lea la număr.

De această dată şirul poveştii începe cam aşa ... a fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestiti, 26 de patagoni, 13 crai şi 13 crăiese, înzestraţi cu mult curaj şi multă voie bună, care atunci „...când Soarele răsare, când freamătă pădurea, .... când visele în zori se destramă...” se întâlnesc pentru o nouă aventură.

---

Înlocuiesc calul roib cu un mijloc mai modern de transport – personalul 3001 şi pornesc spre o nouă aventură.

Planul de bătaie este următorul: cei 26 de patagoni trebuie să treacă de 24 de încercări, să nu cedeze tentaţiilor şi să ajungă teferi la destinaţie - staţiunea Azuga.

Cu viteza melcului personalul ne-a adus la destinaţie după aproximativ 4 ore, timp în care patagonii s-au întrecut în jocuri de cărţi, pregătinu-se astfel pentru „campionatul” ce urma sa se încinga seara în cabană.  

Prima misiune a lor a fost să ocupe primitoarele camere ale pensiunii Maria. Trebuie să specific că pensiunea Maria nu este o pensiune ca oricare alta, poate este cea mai falnică dintre toate, întrebându-ne şi astăzi dacă este pensiune...hotel sau ... de ce nu ... castel.

---

Odată ocupate camerele, patagonii au program de voie mai puţin 8, care primesc o nouă însărcinare, de această dată mai dificilă. Cei 8, 4 crai şi 4 crăiese, au trebuit să ghicească gusturile culinare şi bahice ale camarazilor  şi să cumpere cele necesare pentru „marea masă patagonicească” ce urma să se ţină în seara respectivă. Meniul stabilit l-ar fi corupt şi pe cel mai puţin pofticios – friptură de porc, friptură de pui, imbibate in mujdei, după preferinţe, sucuri şi vin fiert pe săturate.

Cumpărăturile au decurs fără incidente, de mare ajutor au fost Adi, Mutter 1 şi Mutter 2 care au ales cu grijă carnea şi au degustat vinul ce urma să fie fiert după o reţetă numai de Mutter 1 ştiută. Misiunea celor 8 patagoni s-a încheiat cu succes şi s-au întors la bază pentru a depozita cumpărăturile. Insa ceilalţi nu ştiau un lucru, si anume ca vinul a fost pitit în camera Deliilor ca să nu ispitească pe nimeni şi să nu se evapore fără explicaţie.

---

Poate că nu ştiaţi încă dar nu vinul, nu mâncarea sunt cele care îi unesc pe patagoni şi îi adună la fiecare 3 saptămâni, ci setea de aventură şi iubirea necondiţionată pentru „Preamăritul Munte” care îi cheamă iar şi iar. Această iubire i-a chemat şi acum şi i-a determinat să urce pe Culmea Sorica până la Popasul Schiorilor.

---

Planul iniţial era să îşi demonstreze îndemânarea în ale skiatului şi plăcuitului pe pârtia Sorica dar cum timpurile s-au schimbat, la fel şi vremea, zăpada a întârziat să apară, determinând patagonii să facă un traseu uşor până la Popasul Schiorilor.

Grupaţi ca întotdeauna au plecat pe traseu, de fapt este impropiu spus „traseu” deoarece au început să urce voiniceşte direct pe pârtie până la popas unde îi aştepta un ceai cald sau un vin fiert, după preferinţe.

---

Special pentru RENbo, pentru a o încuraja pe viitor, am să dau şi căteva detalii tehnice, pârtia (pe care unii dintre noi şi-au dat sufletul urcând) are o lungime de 2100 m, o lăţime de 50 m şi o diferenţă de nivel de 561 m, ehehehe acum cine e mândru că a urcat?????

Ajunşi la destinaţie nu a mai contat nici efortul, nici gîfâitul, ele fiind înlocuite de satisfacţia de a ajunge sus pe culme unde munţii se desfăşurau în jurul nostru ca într-un amfiteatru.

În acest amfiteatru, de sub aripa norilor se individualizează Popasul Schiorilor care ne întâmpină cu foc în sobă şi cu aroma vinului fier. După ce au îngeţat un pic pe traseu caldura cabanei i-a toropit iar ceaiul sau vinul fiert a venit la fix. Am zis vin fiert!!!!! ... da, în această aplicaţie am avut voie să încălcăm regula conform căreia „nu avem voie cu alcool”, but this time only!!!!.

---

Dezgheţaţi au pornit din nou la drum, lăsând în urmă cabana şi crestele înzăpezite. La coborâre a fost mai uşor ca la urcare, probabil că şi foamea şi-a făcut efectul şi i-a determinat să se grăbească, ştiind ca jos îi aşteaptă tentaţii culinare şi bahice.

Adi a fost desemnat grataragiu şef, iar Mutter 1 urma să se ocupe de vinul fiert, fiecare a avut şi un ucenic, întâmplarea a făcut să le cheme la fel ... Delia. Cu multă hărnicie s-au pregătit bucatele şi s-a fiert vinul, toate presărate cu condimente din plin..... am zis iar vin fiert!?!?!?! ...

                                                    

---

Deasemena pentru prima dată s-a întins mare masă patagonicească şi s-a cântat „La multi ani!” pentru sărbătoriţi ... Nicoleta (Simona cum o ştim toţi) şi Teo (care nu a scrâncit nimic ... dar ne-a delectat cu un cântec pe cinste ... Maria Maria şi îl iertăm pentru asta).

După masă s-au încins jocurile – de mimă, 66, şeptică şi .... şi ..... poker ... acest joc nu este interzis de regulament dar ar trebui să introducem o nouă clauză deoarece unii dintre noi, sssttttttt nu spunem cine, au pierdut ... ce??? sau cât ??? la fel nu spunem ...

Încet, încet somnul a răpus fiecare patagon ... mai puţin unul ... Moş Nicolae ... care a venit pe la fiecare bocăncel şi a presărat bomboane frumos colorate. Mare a fost surpriza celor 26 când s-au trezit şi au văzut bocancii plini de bomboane. Pe chipurile lor se citea bucuria de a mai fi din nou copii... Tot vârsta cred că a fost de vină când Adi şi Răzvan au decis să facă din Delia mică mascota Patagon, iar imaginile grăiesc de la sine ...

---

Proaspăt îndulciţi, patagonii, au luat cale-ntoarsă spre casele lor, însă nu va trece mult şi în gândurile fiecăruia va încolţi un singur glas care va cânta la unison „...ne e dor de munţi, ne e dor de cărări...ne e dor de cabană...” şi îi va determina să plece iar.

         Poate că mulţi nu înţeleg ... sau poate că nu ştiu ... dar Patagonul nu este o simplă organizaţie ... un simplu club ... pentru noi este mai mult de atât, sau cel puţin pentru mine ... este familia numeroasă, este dorinţa de a evada din oraş, posibilitatea de a scăpa pentru moment de probleme, de tot ce e rău şi urât, este materializarea spiritului aventurii şi posibilitatea de a-ţi cunoaşte limitele, ... este nerăbdarea de a pleca iar şi iar spre noi zări, noi orizonturi ...