Una din regulile Scolii Patagon este aceea ca, dupa fiecare aplicatie, sa se scrie un articol despre; fara indicatii, fara schema logica, intr-o libertate totala.

            Am citit, cu mana pe inima, articolele sezonului 6 si 7: toti autorii si-au luat sarcina in serios si, daca ar fi dat bacalaureatul a doua zi, ar fi obtinut cea mai mare nota fara probleme.

            Cu asemenea premergatori, exigenta trebuie sa fie maxima.

            Date fiind aceste premise, sa incepem:

            Cine: cei curajosi (si pentru care n-a existat nimic mai important) Raluca, Corina, Andra, Magda, Bogdan, Gabi, Tzy, Matei, Sarpe, Razvan, Sorel, Cappy si subsemnata (a se citi lista intr-o ordine aleatoare; cred ca nimeni nu vrea sa fie ‘ultimul pe lista’ (vezi ce-a patit domnul Iliescu!)).

            De ce: pentru ca ‘ne bucuram de Romania si de Patagon’, pentru ca iesirea din ‘normalitate’ este o conditie de supravietuire si, de ce nu, pentru ca trebuie sa ne exersam conditia fizica.

Si, cel mai important lucru, este ca, pe munte, suntem o familie.

            Unde: de la Bucuresti la cabana Malaiesti si inapoi.

            Cum si cat: ehhhe, aici trebuie detaliat!

            Am plecat, asa cum s-a facut de multe ori, cu trenul de ora 7.30; liniste, pace, mici discutii si cateva integrame (prima impresie: cam putintei!). Fara o intarziere exagerata, am ajuns in Busteni (pe la 10.30). O ploaie mica, taraitoare si plicticoasa ne-a intampinat si, politicoasa, ne-a tinut companie tot drumul (mai putin atunci cand s-a transformat in ninsoare: se va vedea mai tarziu).

            Pana la Cabana Gura Diham, drum plin de gropi, apa (parca eram la Bucuresti) si mars intins. Am facut un mic popas pentru respiratie (si niste seminte, cele care posteau, ca de ceilalti…) si iata prima provocare: urcusul, de 400m altitudine, catre Cabana Diham (vezi [1]).

            Padurea ne-a urat bun venit! cu linistea ei maiestuoasa si cu promisiunea primaverii in multitudinea paraielor care ne-au intampinat.

Un drum frumos, printre copaci, un urcus insistent; zapada, ploicica si, pentru ca nu putea sa lipseasca, ceata. A fost simplu, pentru unii; provocarea cea mare astepta ceva mai incolo.

            La cabana Diham am stat cat sa bem 2 ceaiuri (cred ca reteta prepararii ceaiului este mostenirea cea mai de pret a unui cabanier), sa ne patrundem (un pic) de caldura caloriferului si sa alimentam.

            Am pornit mai departe intr-un moment de lumina; ceata se ridicase. Am coborat, fiecare intr-un stil propriu (probabil exersat indelung), pe valea Glajariei; diferenta de nivel, 400m. Drumul de iarna, prin padure, are portiuni abrupte (cel putin pe mine m-au trecut fiorii cand am realizat ca acelasi traseu, dar in sens invers, trebuia facut a doua zi). Bineinteles ca zapada, afanata si umeda (sa nu uitam ploicica!), radacinile copacilor care insistau sa ni se incurce printre pasi, ca si frustrarea de a pierde din altitudinea greu castigata, pe acest drum, ne-au ajutat sa ajungem cu bine jos, la confluenta dintre valea Glajariei cu valea Malaiesti. Multe paraie, portiuni fara zapada pe care se instalasera, timid, iarba si alte plante curajoase, ne-au confirmat ca suntem, aproximativ, la 900m.

            Incepea urcusul pana la 1700m. Drumul, bine marcat, prin padure, mi-a amintit initial de urcusul de asta vara pana la cabana Negoiul: aceleasi intentii bune: pante largi, in S, pentru toate stilurile de urcat. Asta a fost insa la inceput; pantele au devenit mai abrupte, zapada si gheta de sub ea ne-au atras atentia ca trebuie o concentrare deosebita: testam inca o data ceea ce ne leaga: increderea si respectul in noi si in ceilalti (cred, intr-adevar, ca ‘asa se caleste otelul’) .

Prima parte a urcusului ne duce cam la 1500m altitudine, pe valea Malaiesti. Exista un punct “belvedere’, la un moment dat, care deschide o panorama (atunci usor in ceata) a abruptului partii de nord a Bucegilor; cei care au fost un pic mai rapizi au vazut o miniavalansa, fara urmari.

            Drumul urca lin mai departe, aproape pe linia de nivel; am iesit din afundul padurii, mergem pe liziera, avem perete stancos in stanga  (ceata ascunde aproape tot, vizibilitatea este, poate, la 50m) si vale larga in dreapta; din loc in loc, brazi inalti, superbi, care au scapat de stransoarea padurii. Traversam cateva vai largi, cu vizibile urme ale avalanselor pornite din munti: trunchiuri rupte de copaci, stanci dislocate.

            Ploaia de pana mai adineauri s-a transformat in ninsoare; timida la inceput si absolut superba cu fulgi mari, de poveste, la un moment dat (timp de cateva minute bune); numai bun pentru fotografii (vezi link-urile de pe site).

            Raspunsul standard  la intrebarea ‘Cat mai avem?’ din aceasta aplicatie a fost: ‘o jumatate de ora!’. Mergand noi, asa, intr-o urcare lenesa, dam peste un panou cu anuntul ca pana la cabana mai sunt 30 minute: ha! ha! (nici nu se mai stia a cata jumatate de ora era vizata). Toate bune si frumoase, treaca de la noi, insa incepe din nou un urcus rau, cu mici cotituri abrupte, cu gheata perfida acoperita acum de zapada. Mai incolo, un alt panou: 15 minute.

            Tot chinul se face uitat in momentul cand, dintr-odata, se iese din padure si, la 20m distanta, apare cabana (vezi [2]), pe o ridicatura; ceata de jur imprejur, dar este clar: am ajuns la destinatie!

            In cabana, cei mai harnici deja ocupasera locuri in camera (14 paturi, tavan mansardat (stie Raluca de ce), godin in care ardea focul (Razvan n-a lasat pe nimeni sa se apropie, poate doar sa aduca lemne), expozitie de haine, bocanci, ciorapi si alte chestii interesant mirositoare). Cum eram uzi din interior spre exterior si invers, se impunea o schimbare (de haine); aflaram,astfel, ca nu exista o chiuveta in care sa curga apa; dar exista o salvare: zapada. Asa ca fiecare s-a descurcat cu batistele umede din propria dotare.

             In salon am degustat (o alta reteta de) ceai local: multa esenta de rom, o feliuta de lamaie si o aroma, neidentificata inca. Asistam la o insolita combinatie de alimente, carate cu obstinenta (Cappy): porumb (la cutie), zacusca (la borcan), diverse mezeluri (ciudate) (vezi babic-ul lui Sorel); lista poate continua, dar foamea face sa dispara rapid toate acestea.

            Desi este devreme si cei de la scoala Kogaion vor sa-si testeze abilitatile la whist, ceilalti, ca niste copii cuminti, se retrag; se intind sacii (de dormit), se reaseaza lucrurile ude (intr-o speranta desarta de uscare). Cei mai viteji si mai drepti dintre noi incep un joc de septica si ceilalti, din caldura sacilor, chibiteaza; nici in gandurile mele cele mai negre nu-mi mai aduc aminte cum s-a ajuns la pomenirea Teoremei lui Lagrange (cea de la analiza matematica) (Cappy si Gabi). Aici am o propunere: De ce nu dezvoltam noi niste discutii (de cultura generala) care ar fi tot atat de imprevizibile pe cat ar fi de comice? Unde sunt cursurile lui Razvan? As vrea sa facem exercitii de memorare a traseelor: tehnici si aplicatii.

            Duminica dimineata soarele ne bate in geam: curajosii (si matinalii) au o surpriza extraordinara: nu exista ceata si tot peisajul de jur-imprejurul cabanei este scaldat in lumina: se vad muntii care inconjoara cabana, maiestuosi, cu cusme de nea si tepi verzi de brad.

            La ora 10 plecam; prima parte a traseului ne copleseste cu ceata densa, lipicioasa, care urca spre inaltimi. Atentie la gheata de sub zapada, la cotiturile perfide! Coborand, atmosfera se limpezeste, rasare soarele din nou si padurea devine o poveste a copilariei; Raluca gaseste un ghiocel si este pusa in dilema lui Barbu Vacarescu: ‘Intr-o gradina / Langa-o tulpina / Vazui o floare / Ca o lumina // S-o iau, se strica / S-o las, mi-e frica / Ca vine altul si mi-o ridica.’

            Asa ca a lasat acolo pe micul aisor (pentru integramisti), ca sa vina, in urma ei, Gabi sa fotografieze el tot.

            Urcusul pe valea Glajariei, spre cabana Diham, ne pune din nou nervii (si picioarele) la incercare; intr-un final apoteotic, mai cu un zvac, mai cu o pauza, ajutati de lumina incredibila filtrata printre copaci, ajungem sus, la poiana in care se afla cabana. Este un soare minunat (si binemeritat) si ne bem ceaiul afara, in caldura si lumina.

            Plecam mai departe spre Gura Diham, intrand inca o data intr-o mare de ceata laptoasa.

Deja viteza creste, cu gandul la trenul pe care trebuie sa-l prindem. Ajungem la 14.40 la Gura Diham si, dupa o ora, in Busteni. Noroc cu intarzierea personalului: ne urcam si revenim la respiratia normala. De ajuns in Bucuresti, am ajuns cu bine; calatorii de dupa noi, se pare ca au avut ghinion: s-a rupt un cablu si intarzierile au fost de domeniul fantasticului: traim in Romania, nu?

            La final, va rog sa-mi ingaduiti sa acord niste premii:

- Premiul pentru cel mai adecvat echipament: Sorel (vezi pozele)

- Premiul pentru cel mai mare dezlegator de integrame: Cappy

- Premiul pentru cel mai rabdator dintre noi: Gabi, Sorel, Cappy, Razvan

- Premiul pentru  cel mai bun fochist (adica, cel care se ocupa cu focul): Razvan

 - Premiul pentru cel mai bun participant: noi toti!

            Sa aveti noroc in tot ce faceti si sa ne intalnim cu bucurie in urmatoarea aplicatie!

            Domnul sa va binecuvanteze! 

[1]       Cabana Diham

Situata in Muntii Dihamului, la marginea unei poieni largi de sub Magura Cenusie, Cabana Diham este o importanta baza turistica; ofera un excelent loc de odihna si, in acelasi timp, un punct de plecare pentru numeroase excursii in imprejurimi sau in excursii mai dificile pe abruptul nordic al Bucegilor. Astfel, pe versantul sud-estic al Muntelui Diham, la marginea unei frumoase paduri de brad, se poate poposi la Cabana Poiana Izvoarelor, iar pe versantul nordic, in Valea Malaiesti, la 1720m, la Cabana Malaiesti. Iarna cabana Diham serveste ca baza pentru practicarea schiului.Se afla la altitudinea de 1320 m.

[2]       Cabana Malaiesti

Este asezata pe o morena a vaii glaciare Malaiesti, sub creasta zimtata a Padinei Crucii, la o altitudine de 1720 m, in masivul Bucegi.Cabana, una dintre cele mai vechi din Carpatii romanesti, a avut o istorie destul de zbuciumata.

A fost ridicata in 1882 (prima cabana din Bucegi) de catre SKV (Siebenbũrgische Karpaten Verein) in poiana de mai jos de golul alpin, la o altitudine de 1570 de metri (mai jos de zona ce se numeste „La Blide”). Inceputa la 7 mai 1882, constructia este inaugurata la 29 iulie. Din pacate, adapostul de lemn nu a rezistat prea mult, arzand in anul 1897.

La 24 august 1898 este inaugurata o noua cabana, odata cu Drumul lui Deubel, refacut in aceasta perioada.

In anul1923, o cumplita avalansa, pornita din jgheaburile Bucsoiului, avea sa distruga cabana. N-a mai fost reconstruita pe acelasi amplasament. Resturile adapostului au fost carate sus, in golul alpin, fiind folosite la ridicarea unei alte cabane. In anul 1924, aceeasi asociatie turistica a ridicat Casa Malaiesti, pe noul amplasament, la o altitudine de 1720 de metri, la adapostul Padinei Crucii. A fost marita in anii1938-1939, iar in 1967 a fost modernizata. In anii ei de varf cabana avea aproximativ 100 de locuri vara si 50 de locuri iarna, in camere cu priciuri.

In fiecare an se tinea aici festivalul folk „Floare de Colt”, iar la 1 mai se desfasura renumitul concurs de ski din Valea Malaiesti.

Din pacate, in martie1998, un incendiu a ars constructia, ramanand in picioare doar cladirea Refugiului Salvamont, construit de curand. Se pare ca totul ar fi pornit de la unul din hornurile cabanei, in care s-a aprins cenusa. Cu ce sa o stingi!? Pana au ajuns ajutoarele sus, nu mai ramasese nimic. Doar amintirile si un cantec vechi: „Daca vii din orice parte / La Rasnov sa te opresti / Vei afla in scurta vreme / De cabana Malaiesti”. In urmatorii ani, Refugiul Salvamont va constitui singurul adapost pentru turisti. Apoi s-a construit o noua cabana. Mai greu, caci in anii acestia orice adapost montan se construieste mai greu.

Cabanieri. Familia Stanila, din Rasnov, a creat primele generatii de cabanieri. Primul om ce a avut grija de acest adapost a fost Ioan Stanila (fiul unui cunoscut vanator de ursi), rasnovean nascut la1846. Fiii lui, trei la numar, vor fi si ei cabanieri la Malaiesti (Alexe, Ion si Gheorghe). Ioan Stanila purta par lung si umbla toata vara in opinci. In anii cat a fost cabanier sus, a fost omul ce-l insotea pe renumitul botanist brasovean, Ranier, prin muntii Bucegi.Primul cabanier al Malaiestilor a murit pe 7 august 1910, intr-un accident de munte. A plecat din cabana, urcand valcelul din fata adapostului, pana pe Bucsoiu, unde s-a prabusit cautand flori de colt. Avea 64 de ani, din care 28 fusese cabanier, sus la Malaiesti.Acum, cabanierul de la Malaiesti face parte din aceeasi veche si cu traditie familie Stanila.

Aristride Stavros, Muntii judetului Brasov

Alexandru Beldie, 80 de trasee in Bucegi, 1968

Comentarii (10)

Revin Cursurile
scris de Razvan, March 14, 2010

In retezat toata lumea sa aiba agenda, cine nu are agenda, sa urmareasca filmarile de la Piatra Arsa!
Cori zice ca mai bine face 20 de geno, decat sa care agenda pana la gentiana, deci PEDEAPSA este 1 geno pe fila de agenda LIPSA!

Bucurati-va de PATAGON!

felicitari Mutter
scris de Florin Leahu, March 14, 2010

foarte reusit articolul, si bine documentat, ca un articol de tura. foarte frumos

Inspiratie
scris de Banderas, March 14, 2010

Ati vazut mai baieti, ca am ales bine...cine sa scrie articolul

Multumim pentru premii si pentru martisoare!
scris de justSorel, March 14, 2010

"- Premiul pentru cel mai mare dezlegator de integrame: Cappy" ( as avea ceva de adaugat )

- Premiul pentru cel mai mare dezlegator de integrame si sudoku: Cappy ( Banderas stie de ce )

FELICITARI MUTTER!!!
scris de Mirea Delia, March 14, 2010

zona impresionanta, poze frumoase, articol minunat ... si da patagoni neinfricati
ne revedem cu mic cu mare in retezat

...
scris de Mirea Delia, March 14, 2010

ps. cel care va trebui sa scrie articolul din Retezat va avea grea sarcina sa o egaleze sau depaseasca pe Mutter

...
scris de Florin Leahu, March 14, 2010

pentru cine nu stie inca (ar trebui sa stiti pana la varsta asta ) teorema lui Lagrange si de ce vorbeam eu cu banderas despre asta, urmati link-ul de mai jos

http://www.youtube.com/watch?v=IoZEqeEQkYI

...
scris de justSorel, March 14, 2010

La fix!
S`a oferit Delia sa scrie ea articolu` din Retezat

...
scris de Mirea Delia, March 14, 2010

eu?!?!?! nu vad de unde reiese acest amanunt

Sudoku
scris de Razvan, March 15, 2010

Premiul pentru cel mai mare dezlegator de integrame si sudoku: Cappy ( Banderas stie de ce)

Da baieti sa mai luati niste sudoku in retezat, ca drumu e de 7 ore cu trenu, poate reusiti sa faceti un sudoku de 30 de minute, si sa nu tociti foaia cu stersaturi.
banderas macar a recunoscut ca nu e in stare, si s-a retras, dar capyy.....NUUUUUU, sa continuam, deci rescriem si stergem, rescriem si stergem, rescriem si stergem....e clar...NU E BINE FACUT!